Firma Sainsbury a recreat momentul în care soldații englezi și cei germani au încheiat un armistițiu în ziua de Crăciun, în timpul Primului Război Mondial. Scurtmetrajul a fost făcut în colaborare cu Royal British Legion
Lumea nu știe dacă este adevărată sau nu, dar povestea merită a fi spusă. În Ajunul Crăciunului, în urmă cu exact o sută de ani, trupele germane luptau cu soldații englezi pe frontul de vest. Într-un moment de pauză și liniște, militarii germani au început să cânte „Stille Nicht”. A fost exact sclipirea pentru un Crăciun memorabil. Englezii au răspuns cu „Silent Night”, iar de aici până la un meci de fotbal între soldații celor două armate a durat foarte puțin.
La 100 de ani distanță, lanțul de magazine Sainsbury și Royal British Legion au recreat momentul care poartă numele de „Armistițiu de Crăciun”. Imaginile sunt emoționante. „Povestea este una emoționantă din istoria țării noastre, mai ales că se împlinesc 100 de ani de atunci. Tocmai din acest motiv am vrut să redăm totul cât mai bine pentru a-i respecta autenticitatea„, a spus Mark Given, directorul departamentului de comunicare de la Sainsbury.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER